Egalitate de gen: concediu paternal pentru tătici

(Mihaela Burduja, voluntară CIDO)

Proiectul de lege care introduce noțiunea de concediu paternal în legislația Republicii Moldova a fost votat în prima lectură de Parlament, fiind un pas important în promovarea egalității de gen în cîmpul muncii.

Conform completărilor din Convenţia Colectivă nr. 2 din 9 iulie 2004,  tatăl copilului nou-născut va putea obţine în baza unei cereri un concediu paternal de 3 zile, acordat în primele 56 de zile de la naşterea copilului. Cazurile de refuz din partea angajatorilor de a oferi sau plăti concediul paternal vor putea fi considerate drept discriminare şi vor fi sancţionate.

Modificările operate în lege vin să pună în practică standardele internaţionale asumate de Republica Moldova în combaterea discriminării pe criteriu de gen atît în sfera vieţii sociale cît şi a celei politice.

Respectiv, o altă completare în acest sens este stipularea ce prevede respectarea cotei de reprezentare minimă de 40% a ambelor sexe la formarea Guvernului.
Totodată va fi interzisă publicitatea sexistă, iar publicaţiile periodice vor fi obligate să ţină cont de un limbaj nediscriminatoriu, tratînd în mod egal ambele sexe.

Potrivit ministrului Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei, Ruxanda Glavan, prin introducerea în premieră a acestor prevederi “se asigură concilierea vieții de familie cu activitatea profesională”. “Ne dorim ca ambii părinți să poată contribui la creșterea copiilor”, a spus Ruxanda Glavan, citată de Ziarul de Gardă.

Surse:  Ziarul de Gardă / IPN